Asistăm în viaţa de zi cu zi, fie pe stradă, fie la serviciu, la o prăbuşire progresivă a tuturor lucrurilor care dau un sens vieţii noastre. În faţa acestei creşteri a nesemnificaţiei, ca majoritatea oamenilor, noi nu putem trăi decât cu speranţa că există posibilitatea de a schimba cursul lucrurilor.

Această cursă devastatoare este dusă de o minoritate conducătoare, care acţionează numai din obsesia acumulării, dominării si puterii. „Democraţiile reprezentative” şi revoltele actuale conduc la impasuri. Numai o trezire a populaţiei şi angajamentul ei pentru a crea o lume mobilă şi decentă ar putea pune adevăratele probleme existente. A vrea libertate în ziua de azi înseamnă a vrea o ruptură clară provocată de ansamblul populaţiei : o auto-transformare a societăţii.

Noi vrem o democraţie veritabilă, exersată de un popor în care oamenii decid ei înşişi direcţia si funcţionarea propriilor societăţi. Aceasta implică un individ capabil de a respecta, de a întreba, de a critica şi de a crea la fel de bine regulile comune, precum şi regulile sale proprii. Nu e vorba de a visa la un paradis, dar de a avea o civilizaţie demnă, liberă si responsabilă. Vrem deci o societate care îşi trasează explicit si lucid propriile limite, separându-se astfel clar de ideologia dominantă. Mai întâi însă trebuie să ne reînsuşim într-o manieră critică atitudini corecte faţă de aşa-zisele regiuni sub-dezvoltate : solidaritate, generozitate, ajutor reciproc, convivialitate, ospitalitate, onestitate, deci esenţa unei societăţi demne.

Un anumit număr de măsuri se impune pentru a reuşi prudenţa în domeniul tehnico- ştiinţific, frugalitatea în consum şi înţelepciunea în afacerile publice. Astfel stoparea setei de putere se poate face numai prin organizarea tutoror instituţiilor în jurul adunărilor suverane, organizarea de mandate revocabile si rotaţia sarcinilor. Şi nu ne putem debarasa de căutarea fără margine de profit decât stabilind împreună o egalitate strictă a veniturilor şi o redefinire colectivă a nevoilor. Nimic din toate acestea nu este nici natural, nici inevitabil şi în niciun caz imposibil : astfel de rupturi s-au întâmplat deja in istorie.

Ne înscriem deci in acest proiect de autonomie, rezultat al secolelor de luptă colectivă ce refuză o ordine impusă de o autoritate exterioară inaccesibilă : tradiţii, Dumnezeu, natură, ştiinţă, piaţă sau partid. Acest proiect a luat fiinţă în Grecia antică şi reinventat in Occident, a fost reîncarnat în Renaştere, în Iluminism, în Revoluţia Franceză, mişcarea muncitorilor, conflictele decolonizării, apoi lupta femeilor, a tinerilor, a minorităţilor şi a ecologiştilor. Acest proiect de egalitate şi justiţie este astăzi muribund, călcat în picioare pentru profitul celeilalte creaţii istorice a Occidentului şi anume raţionalitatea instrumentală delirantă, întinsă în toate domeniile vieţii.

Obiectul colectivului nostru este ca acest proiect să devină sau mai degrabă să redevină un veritabil proiect de civilizaţie. Avem nevoie urgent de o inteligenţă colectivă capabilă de reflecţie teoretică, de dialog şi de intervenţie practică. Forţele capabile să îl poarte sunt încă dispersate şi de multe ori nici măcar nu se ştiu între ele. Căutarea noastră pentru autonomie individuală şi colectivă are sens numai într-o practică concretă reînnoită fără încetare, ancorată în viaţa de zi cu zi, un progres făcut prin încercări.